Vă invităm la festivitatea de deschidere a noului an școlar luni, 09 septembrie 2024 începând cu ora 09.30, în curtea interioară a colegiului!
Acordul Comercial dintre SUA şi UE, în dezbatere la CCD Bacău
Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” a organizat, joi, 29 ianuarie 2015, începând cu ora 14:15, la Centrul „American Corner Bacău”, videoconferinţa „Comerţul transatlantic şi parteneriatul în investiţii (T-TIP)”, tema aleasă fiind una actuală şi de maxim interes pentru Statele Unite ale Americii și pentru Uniunea Europeană.
Prezentarea a fost susţinută de Ravi Buck, economic officer, diplomat în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti. Acesta a vorbit despre investiţiile şi schimburile comerciale dintre SUA şi UE, acordul comercial T-TIP şi obiectivele acestuia, despre piedicile în calea încheierii acordului, făcând referire și la eventualele soluţii pentru depăşirea acestora.
Comerţul Transatlantic şi Parteneriatul în Investiţii (T-TIP) este un acord comercial şi de investiţii ambiţios, cuprinzător, şi cu un standard ridicat, în curs de negociere, între Statele Unite şi Uniunea Europeană. T-TIP va ajuta la deblocarea oportunităţilor pentru familiile americane, lucrători, oameni de afaceri, întreprinzători, fermieri, oferindu-le acces sporit la pieţele europene pentru produse şi servicii Made-in-USA. Acest parteneriat va contribui la promovarea competitivităţii internaţionale, generând locuri de muncă şi creştere economică, atât în SUA, cât şi în UE.
Publicul băcăuan a fost format din 30 de liceeni, de la Colegiul „Ferdinand I”, coordonaţi de prof. Lucica Ciupercă şi de la Colegiul „Gheorghe Vrănceanu”, coordonaţi de prof. Emilia Cloşcă, care se pregătesc pentru studii universitare și pentru o carieră în domeniul economic.
Participanţii au adresat întrebări referitoare la schimburile comerciale dintre Statele Unite şi România, la investiţiile americane în ţara noastră, comentând totodată statisticile prezentate de speaker-ul american.
„Evenimentul a avut ca scop informarea tinerilor băcăuani despre o problematică contemporană, care poate afecta dinamica schimburilor comerciale, la nivel mondial. În virtutea parteneriatului dintre CCD Bacău şi Ambasada SUA vom promova noi proiecte care presupun, desfăşurarea și în perioada următoare a unei serii de videoconferinţe. Acestea vor avea o cadență săptămânală și vor aborda tematici diferite, de maximă actualitate.”, ne-au informat Oana - Liliana Jianu, coordonatoarea Centrului „American Corner Bacău” și prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.
Bibl. Oana - Liliana JIANU, coordonator al Centrului ”American Corner Bacău”
Prof. Gabriel STAN, directorul CCD Bacău