Caravana ECOTIC și Campania „ZILELE ECO ÎN ŞCOALA TA!”

Publicat de staff la 17 Februarie 2015

În ziua de 11.02.2015  Colegiul Naţional „Ferdinand I” Bacău a găzduit vizita CARAVANEI ECOTIC, numele unui  proiect desfăşurat la nivel naţional, în cel puţin 150 de instituţii de învăţământ, în perioada 2014-2016, co-finanţat prin instrumentul LIFE al Uniunii Europene pentru conştientizarea populaţiei privind reciclarea corectă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. Educaţia pentru protejarea mediului şi dezvoltarea durabilă primită de elevi şi de cadrele didactice, precum şi reciclarea corectă a deşeurilor sunt argumente pe care se bazează implementarea legislaţiei Europene şi în România.                       

În total  945 de elevi ai Colegiului Naţional „Ferdinand I”, înscrişi în proiect, reprezentând 33 clase, din toate ciclurile, respectiv, primar, gimnazial şi liceal au  vizitat caravana, prima activitate în cadrul proiectului. Coordonarea vizitei Caravanei ECOTIC a fost realizată de managerii colegiului, director prof. Mirela Berza, director adjunct prof. Nicu Harasemciuc, prof. coord. Dobre Marieana, învăţătorii, profesorii şcolii şi toţi diriginţii. Grupe de 20 elevi însoţiţi de profesori/învăţători,  timp de 20 minute au participat interactiv la lecţia de ecologie – lecţia despre reciclare: Prezentarea Caravanei în interior şi exterior/Prezentare – suport pentru profesori astfel încât elevilor să le fie uşor prezentate motivele pentru care este indicat să colectăm separat DEEE/ /Material privind apartenenţa campaniei „ZILELE ECO ÎN  ŞCOALA TA” în Proiectul Caravana ECOTIC şi amploarea acestui proiect /Filmul educativ prezentat în Caravană /Chestionar de evaluare a activităţii de conştientizare pentru profesori.

Campania „ZILELE ECO ÎN ŞCOALA TA!” presupune participarea şcolii şi a comunităţii din care facem parte atât prin profesori şi elevi, cât şi familiile acestora în activităţile cu specific ecologic desfăşurate de instituţia noastră de învăţământ. Campania se desfăşoară la nivel naţional, şi îşi propune să schimbe atitudinea şi comportamentul populaţiei privind protecţia mediului şi în special cel al colectării separate, reutilizării resurselor şi utilizării energiei verzi, detaliind modul în care se poate reduce poluarea şi economisirea resurselor prin colectarea corectă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) şi a deşeurilor de baterii şi acumulatori (DBA) şi predarea acestora într-un mod corect şi prietenos mediului. Realizarea activităţilor cuprinse în această campanie de către elevi şi profesori va conduce spre schimbarea atitudinii lor cât şi a persoanelor din comunităţile în care va avea loc campania de colectare separată a deşeurilor şi reciclarea acestora în special.

Impactul pe termen scurt este măsurat prin implicarea elevilor din Colegiul „Ferdinand I” în ziua de 11 februarie 2015 în vizitarea Caravanei ECOTIC. Elementul central al Caravanei este o autoutilitară transformată într-o expoziție mobilă, cu dimensiunile de aproximativ 8 m lungime și 5,4 m lățime. În aceasta sunt expuse zece tipuri de echipamente electrice și electronice descompuse, evidențiindu-se în scop educativ componentele acestor deșeuri. Explicațiile, filmele și jocurile care se regăsesc în această Caravană au ca scop educativ determinarea celor care vizitează muzeul mobil să acționeze corect în ceea ce privește reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice, punând accent pe beneficiile reciclării, dar și efectele negative ale substanțelor periculoase conținute în DEEE.

Pe termen lung, elevii înțeleg cât de importantă este acțiunea reciclării corecte și că protejarea mediului depinde și de ei, de familiile lor, precum și de implicarea cadrelor didactice, și ar trebui să acționeze în consecință nu numai în școală, dar și în comunitate. Această schimbare de comportament duce la îmbunătățirea condițiilor de mediu pe termen lung în comunitatea noastră.

Mascota activității este ECOTERRIANUL, un personaj fictiv menit să reprezinte prezentul proiect, Caravana ECOTIC. Contextul imaginat de organizatori pentru personajele fictive denumite Ecoterrieni este următorul: ecoterrienii sunt eroi invizibili prezenți pe Pământ. La fiecare faptă „eco” pe care pământenii o fac, un Ecoterrian se naște. Din cauza comportamentului neprietenos cu mediul al pământenilor, specia Ecoterrienilor este pe cale de dispariție. Un Ecoterrian a devenit vizibil pentru a spune oamenilor că dacă nu vor lua inițiativa și nu vor începe să protejeze natura, specia lor va dispărea, pentru ca mediul înconjurător care a devenit foarte poluat în cazul în care nu vor mai avea ce să mai protejeze din mediul înconjurător curat, Ecoterrienii vor dispărea.

ECOTIC își dorește ca prin toate acțiunile pe care le desfășoară să dezvolte o comunitate care conștientizează importanța DEEE, care participă activ la colectarea și reciclarea corectă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Comunitatea Colegiului National „Ferdinand I” își propune drept ținte: conştientizarea importanţei reciclării corecte a DEEE; însuşirea unor deprinderi în spiritul protecției mediului în rândul elevilor, profesorilor și părinților ca șsi implementarea şi dezvoltarea unui program activ de comunicare şi desfăşurare de activități ecologice în şcoli, care să cuprindă și colectarea separată a deșeurilor de echipamente electrice și electroice (DEEE), dar în conformitate cu activitățile cuprinse în proiect; modelarea comportamentului tuturor  în direcția unei reciclări corecte a deșeurilor;  conștientizarea faptului că printr-o colectare selectivă și predarea deșeurilor către un circuit corect de reciclare se limitează impactul negativ asupra mediului și se reutilizează materii prime secundare în procese de fabricație pentru produse noi, diminuând astfel amprenta de carbon a noilor produse.

Galerie foto