Deschiderea Simpozionului Naţional „Solomon Marcus” - 28 aprilie 2015

Publicat de staff la 27 Aprilie 2015

Colegiul Național „Ferdinand I” organizează mâine 28.04.2015 Simpozionul Național „Solomon Marcus”,  inclus în Calendarul activităților educative regionale și interjudețene 2015 (aprobat prin ordinul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, Nr. 31504/03.03.2015), la manifestare s-au înscris peste 50 de cadre didactice și elevi, din Bacău dar și din alte județe.

Simpozionul se va desfăşura pe mai multe secţiuni, după cum urmează:

Ø  Scena ,,Artelor” – lucrările vor valorifica elemente de conţinut din domeniile: literatură, arte vizuale, fotografie, cinematografie, muzică.

Ø  Scena ,,Abstractă” – lucrările vor valorifica elemente de conţinut din domeniile: matematică, fizică, chimie, biologie, noile tehnologii.

Ø  Scena ,,Universaliilor” – lucrările vor valorifica elemente de conţinut din domeniile: istorie, geografie, ştiinţe umaniste.

Ø  Scena ,,Didactică” – lucrările vor evidenţia disponibilitatea inovativă a cadrelor didactice în a crea ,,scenarii extracurriculare altfel”. Vor fi acceptate şi lucrări de diseminare ale proiectelor europene/cursurilor de formare continuă în străinătate care evidenţiază bune practici în educaţie.

Cu această ocazie academicianul Solomon Marcus va susție o conferință la ora 16 în amfiteatrul colegiului.

Galerie foto