Premii la conferința IASIMUN - decembrie 2014

Publicat de staff la 08 Decembrie 2014

“În acest weekend, am participat la a șasea ediție a conferinței IasiMUN  și sunt atât de multe de spus în legatură cu această conferință, încât aș putea scrie o carte, dar voi încerca să nu lungesc acest articol mai mult decât trebuie.

                Pentru început, aproape toată lumea mă întreabă ce este IasiMUN. MUN este un acronim pentru ‘Model United Nations’; MUN-urile sunt conferințe unde se fac dezbateri pe modelul celor din Parlamentul ONU. Există patru comitete la IasiMUN: politic, drepturile omului, mediu și eco-social, iar fiecare participant va reprezenta o țară în unul dintre comitete. Anul acesta eu am reprezentat Ucraina în comitetul pentru drepturile omului. Important de menționat este faptul că delegații trebuie să susțină punctul de vedere al țării lor, chiar dacă acesta se opune opiniilor lor personale. În fiecare dintre comitete, se discută pe trei teme, pentru care se scriu câte două rezoluții, una pro și una contra. Aceste rezoluții se dezbat,  după care se votează. Nu vreau să intru foarte mult în detalii, procedurile fiind destul de multe.

                Pentru mine, această conferință a fost o experiență complet nouă și, chiar dacă la început am fost destul de timidă, am reușit să mă relaxez, să mă implic în dezbaterea temelor și să câștig premiul pentru cel mai bun vorbitor în comitetul meu. Au fost trei zile superbe, chiar dacă au fost și foarte obositoare, în care am întâlnit mulți oameni minunați. Pe lângă asta, am acumulat și  experiență și mi-am dat seama că, oricât de bun crezi că ești la vorbitul în public, atunci când o faci cu adevărat este cu totul altceva.

                Aș încuraja pe oricine să participe la MUN-uri, deoarece chiar dacă la început poate să pară copleșitor, pe măsură ce asculți cât mai mulți vorbitori, începi să îți formezi propriile idei și să te implici activ, ceea ce este cel mai bun lucru pe care îl poți face la o conferință de acest fel.”

          ARIADNA LUNGULESCU


„Am pus special “participant” înaintea termenului de “premiant” și probabil vă întrebaţi de ce. În cele ce urmează vă voi răspunde la întrebare.

Participarea în sine la un astfel de eveniment nu se poate compara cu premierea.Sigur, toţi ne dorim să fim pe podium la final, vrem ca munca noastră să fie încununată de un premiu dar de multe ori uităm ceea ce este mai important,uităm că efortul depus este cel ce contează şi nu neapărat recunoaşterea de către ceilalţi a acestuia. Prin faptul că vă implicaţi schimbaţi mentalitatea generaţiei voastre, contribuiţi la construirea unui viitor mai bun, un viitor de la care avem cu toţii atât de multe aşteptări.

În final aş vrea să vă dau un sfat: munciţi,dedicaţi-vă trup şi suflet activităţilor la care participaţi. Mai apoi va veni şi succesul. Este doar o problemă de timp, de voi depinde dacă este o perioadă de aşteptare lungă sau scurtă.”

         CRISTI OCHIANĂ, participant și premiant la IasiMun.

Galerie foto