ReGala Ferdinand ediția a XI-a - Teatrul de Vara ”Radu Beligan” - 26 noiembrie 2026, ora 16:00
Toamna se numără.... cărțile citite

Elevii clasei a II-a B au fost răsplătiți pentru efortul depus în clasa întâi - deprinderea de a citi din plăcere. Cu răbdare și exercițiu au fost îndrumați pe această cale de doamna profesoară pentru învățământ primar, Margareta Vătămănescu, biblioteca colegiului fiindu-i parteneră.
Acest lucru s-a întâmplat miercuri, 25 octombrie 2017, cu ocazia Lunii Internaționale a Bibliotecilor Școlare, când copiii clasei a II-a B au fost invitați la biblioteca colegiului, pentru a culege roadele lecturii lor de până acum.
Cărțile citite de ei, și nu au fost puține (pe măsura vârstei), le-au scris pe cartonașe de forma unor fructe și legume, confecționate tot de aceștia, apoi le-au așezat cu grijă în coșulețele dinainte pregătite. Doar scrierea cărților citite pe aceste cartonașe nu a constituit un criteriu pentru a fi răsplătiți; fiecare copil a și povestit o carte, aleasă la-ntâmplare de bibliotecara colegiului din coșulețele încărcate de roadele lecturii.
Elevii care au avut mai multe fructe și legume în coșulețele lor, confruntate și cu Fișele de bibliotecă, au primit diploma de „Campionul lecturii”, ceilalți au primit „Diploma de cititor”.


Facebook
Twitter
Google+
Tumblr