Prietenii şi partenerii noştri

Următoarele organizaţii şi asociaţii oferă un sprijin important Colegiului Naţional FERDINAND I Bacău.

       Proiecte derulate în parteneriat cu Asociația Părinților din Colegiul Național Ferdinand I

  Din 2013, când  părinții elevilor din Colegiul Național Ferdinand I  s-au organizat  în asociație conform noilor reglementări legale, modul în care s-a proiectat parteneriatul școală-părinți a căpătat o nouă dimensiune.

În contextul educativ actual, acest parteneriat trebuie să fie foarte flexibil și puternic în același timp.

Atât directorii cât și părinții și-au propus proiecte îndrăznețe în septembrie 2013. Timpul a trecut, echipele s-au conturat, munca s-a întețit inteligent și universul a început să comploteze alături de cei care cred cu putere în vise.

În decembrie 2013, un laborator de informatică cu 25 de calculatoare era donat colegiului cu ajutor extrabugetar atras de către părinți.

În decembrie 2013, mai multe conferințe marca Solomon Marcus se organizează cu sprijinul părinților.

În mai 2014 se lansează cel mai frumos proiect de recunoaștere a meritelor elevilor și profesorilor talentați, dedicați și cu rezultate din colegiu, ReGala Ferdinand. Se pun bazele colaborării Asociației Părinților din Ferdinand  cu Asociația Absolvenților Alumni Ferdinand.

Din ce în ce mai mulți oameni cu expertiză  sunt coagulați în jurul proiectelor demarate la Ferdinand.  Așa se naște  Sesiunea de proiecte,  Ferdinand Summer School, RoboFun, Cursuri de dezvoltare personală pentru elevi, cluburi inedite, întreceri diverse etc.

Ideea de recunoaștere a muncii determină și mai multă ambiție și concurență benefică și tot mai mulți oameni valoroși doresc să facă parte din comunitatea ferdinandistă.

Și chiar dacă au mai curs lacrimi, și chiar dacă unii s-au mai supărat, și chiar dacă unii au devenit invidioși, această șlefuire (dureroasă uneori) a început să scoată din nou la iveală diamantele rămase o vreme nedescoperite.

Și dacă ai în preajmă oameni pozitivi, care te încurajează, începi să crezi că visele pot deveni realitate și atragi  alți oameni pozitivi și alte resurse și toate evenimentele se contruiesc unele pe altele și toate rezultatele încep să fie din ce în ce mai bune.

Mulțumim tuturor părinților care chiar dacă au contract de parteneriat  limitat ca timp cu colegiul nostru au ales să investească pe timp nelimitat din cunoașterea lor, din banii lor, din timpul lor!

MULȚUMIM!


  • Alumni din toate timpurile ai Liceului „Ferdinand I”/ „George Bacovia”/ Colegiului „Ferdinand I”
    
               
Academician Solomon Marcus, membru de onoare al Asociaţiei Absolvenţilor CNF   Din statutul Asociaţiei Absolvenţilor CNF   Seminar organizat de ALUMNI FERDINAND